încã te vãd
te aud
te simt
încerc sã-ţi spun telepatic toate acestea
în lipsa cuvintelor
buzelor
corzilor vocale
e inutil sã stingi lumina
sã-nchizi geamurile
s-amesteci culorile Soarelui
cu albastrul infinit al cerului
pe aceeaşi pânza albã a zilei
sufletul meu atârnã de inima ta neagrã
ca un strugure
ai grijã
asigurã-te când schimbi direcţia de mers
ca sã nu rãmâi singurã
aşa cum m-am trezit eu însumi într-o dimineaţã somnoroasã de Mai
îmbrãcatã în doliu
cineva îmi pusese mâinile şi picioarele în lanţuri de argint
şi mã închisese în mine
singur
între douã bãtãi de inimã neterminate
de atunci în cartierul acesta toate luminile-s stinse
semafoarele au încremenit pe roşu
e foarte riscant sã treci strada de pe-o inimã pe alta
se aud şi acum sirenele ambulanţelor care furã copii
şi adunã noaptea morţii din intersecţii
mai bine-ai lua-o spre zorii zilei de mâine pe jos
vei şti cã te-aştept dupã lumina gãlbuie a vieţii
din fereastrã
pe care… am lãsat-o aprinsã.
