mã trezisem în prima dimineaţã a vieţii mele
luat prin surprindere
mã umplusem de albastru cerului pânã în vârful degetelor
undeva
spre rãsãrit
îmi apãruse un disc auriu orbitor în calea ochilor
apoi mã copleşise verdele uriaşilor cu mii de braţe
de pe marginea drumului
nu ştiam ce erau acele lucruri pe care nu le mai vãzusem
în gãoacea timpului
la cumpãna infinitului cu lumea aceasta
când încã eram un atom fãrã sarcinã
nici acum nu ştiu
savanţii spun cã cerul este o iluzie opticã
cã Soarele va deveni în urmãtorii o mie de ani
negru
clorofila din frunze
albã
şi atunci
mã întreb
de ce nu mã oprisem cu viaţã
în pântecele Universului
sã asist de acolo la sfârşitul inevitabil al lumii…
