ceva mã ţine ferecat între zidurile temii
atunci când îmi desfac gândurile
precum nişte aripi uriaşe de vultur
toate declaraţiile mele de dragoste se întorc de fiecare datã
la capãtul pistei
ca un avion cu reacţie care nu se poate desprinde de sol
nu mã ajuţi nici tu de la manşã
nici vântul potrivnic
singurul prieten credincios îmi este
instinctul
chiar dacã-mi înfige pumnalul în inimã
şi-mi omoarã speranţa
el ştie ceva ce mie îmi scapã
alinierea primejdioasã a planetelor
de pildã
sau dispariţia subitã a energiei în Cosmos
care ar pune Universul pe linie moartã
nu ştiu
eu îmi ascult înainte de toate inima
(aflatã în dezacord cu spiritul!)
şi nu-mi explic nicicum opinia ei separatã…
