trosnesc în gura sobei amintirile nearse
aburind ferestrele îngheţate ale sufletului
atât de încercate de vânt
cãmara uitãrii e plinã de vreascuri uscate
rãmase de anul trecut
puţin îmi mai pasã de crivãţ acum
îmi pot savura
în sfârşit
cafeaua în linişte
şi ţigara ameţitoare cu marijuana
cumpãratã la negru
cândva
niciodatã nu m-am simţit mai bine ca azi
rezident în propria-mi viaţã
am fost de prea multe ori chiriaş în vieţile altora
în case întotdeauna prea mici
pentru confortul sufletului meu
cu apucãturi aristocratice
orice s-ar spune
nicãieri nu-i mai bine decât în braţele sufletului tãu
în tine însuţi
la focul mocnit al gândului...
