pare aiurea sã simţi cã nu eşti singur
pe lume
între tine şi lucrurile abstracte din jur cineva a tras o line dreaptã
peste care nu poţi sã treci
degeaba râzi când îţi bei cafeaua de dimineaţã
distanţa rãmâne aceeaşi
ca orizontul
îţi poţi trimite doar visul înaine
piciorul însã se afundã inexorabil în timp
la jumãtatea drumului
e un loc în care nu creşte nici iarba
nu zboarã nici pãsãrile
nu urlã nici lupii
toţi au câte-o linie dreaptã de demarcaţie între ei
care face orice întâlnire imposibilã
pe deasupra mai este şi a naibii de frig
de departe vezi cum crapã pietrele
cu Soarele refugiat în punctul cel mai înalt
al zilei
şi nu ţi-ai dori sã fii acolo niciând…
