era o vreme când înotam ca un peşte
în linişte
nu-mi mai amintesc
dacã eram om sau peşte
dar sentimentul singurãtãţii lucii
era acelaşi
liniştea se insinuase între noi ca o aripã nemişcatã de lebãdã
pluteam
simţeam cum îmi apar riduri în jurul ochilor
de-a lungul nopţilor lungi
zilele îmbrãcate în haine vãrgate jucau zaruri pe prichiciul ferestrei
cu Alina
pisica mea albã
sub tãlpile mele înecate-n nisip
trosneau cochiliile scoicilor fãrã scoici
şi
mai ales
fãrã perle
pescãruşii parcã îşi înghiţserã limbile
desupra apelor învrãjbite de valuri
cineva aşezase între mine şi lume o coalã transparentã de sticlã
în care se spãrgeau ca nişte fulgi opalescenţi de zãpadã
toate sunetele…
