deschizi larg geamul dinspre strada pustie
priveşti în gol
sigur te-ntrebi ce rost mai are acest drum
neumblat de nimeni
îţi ştergi urmele mâinii de pe fereastrã
ca sã-ţi ascunzi nerãbdarea
adesea aprinzi o lumânare în geam
încercând sã îndepãrtezi noaptea parşivã
cuibãritã-ntre noi
nu ştii cã drumul acesta e ca Fata Morganã
o iluzie
mai bine ai stinge lumânarea
nu cred cã voi ajunge în timpul vieţilor noastre
de unde-am plecat
pãstreazã-mi totuşi o cupã de dulceaţã
din cireşe amare
sã-mi dreg sufletul de arşiţa voluptoasã a infinitului…
