n-ai de ce sã te simţi aşa mândrã
pojghiţa de gheaţã lãsatã asearã la minus zero
grade celsius
ţi-acoperit faţa
ţi-au îngheţat vorbele ascuţite în forme megalitice
precum pietrele din Stonehenge
şi ochii ţi-au îngheţat în orbite
ai zice cã sunt douã cuiburi de viespi pãrãsite
sub streşina zâmbetului
care nu mai înseamnã nimic
oricât ai încerca sã reînvii pasãrea moartã
a amintirii
e inutil
pasãrea-i moartã
mai bine ai încerca sã mã-njuri
sã-mi arãţi degetul mijlociu
deşi n-ar avea sens
cum ai mai putea face asta acum
dupã ce ţi-ai scrijelit zâmbetul pe inima mea
cu ţurţuri de gheaţã
eu pot trãi şi cu inima înotând în sânge
sã ştii
tu însã nu vei putea rãmâne la infinit în starea aceasta frivolã
de graţie
mâine va ninge cu îngeri trişti peste banchizele arctice
ale sufletului tãu
iar urşii polari îţi vor sfâşia zâmbetul…
