simţi fulgii aceştia cum cad peste noi
şi ne îngroapã în giulgiuri
îţi tremurã mâna îngheţatã de frig
sigur îţi tremurã şi inima
sã nu te sperii
de urletul lupului singuratic
din pustiu
de strãlucirea sticloasã a lunii
înfiptã ca o suliţã a lui Ahile
în inima cerului
visul din noi devine tot mai alb
orbitor
ne pierdem în argintul fluid al zãpezii
ca într-un clinchet inefabil de clopoţel
n-am mai vãzut atâta risipã ameţitoare de alb
şi de linişte
într-un gând
bãtrânul pictor de stele picteazã cireşi înfloriţi
în mijlocul iernii
noi sfredelim tuneluri şi igluuri pe sub nãmeţi
zgribulind
spre luna lui Marte…
