îmi iau viaţa la braţ
fãrã prea multã tragere de inimã
mi-aş fi dorit în noaptea aceasta dintre ani sã fiu singur
doar eu şi sufletul meu
sã ne putem plânge în voie pe umãr
undeva în afara instanţelor de apel ale timpului
aproape imposibil
cunoscând toate ifosele şi pretenţiile vieţii
veşnic nemulţumitã
de aceea îmi calc pe inimã şi o accept
ca pe o fatalitate
cineva ar putea crede cã ne iubim
vãzându-ne braţ la braţ în mijlocul nopţii
eu sobru
cu ochelari şi cercel în ureche
ea îmbrãcatã frivol
ca o femeie de moravuri uşoare
dar nu-i aşa
între noi nu existã dragoste
relaţia noastrã se bazeazã pe interes
precum cea dintre doi fraţi siamezi
da
ne plimbãm şi-n seara aceasta pe lângã quasari şi stelele fãrã soţ
ireductibilili
Doamne
ce sentiment înãlţãtor îţi dã aceastã pasãre împãiatã a liniştii…
