îmbãtrânim încet-încet
dar sigur
simţim pãmântul cum se insinueazã în oase
în mãduvã
cu fiecare pas înspre grãdinile suspendate
ale cerului
mai adãgãm câte un pumn de ţãrânã
la temelia nãruitã a speranţei
lãsãm umbrele
aceste creaturi jalnice
tot mai mici
înaintea corpurilor
în Cartea lui Iov scrie cã atunci când îţi vezi umbra
cu ochii
încep sã-ţi batã clopotele
simţi tãmâia sfârâind în cãdelniţã
chemarea inconfundabilã a pãmântului
risipit în oameni
palmele bãtucite ale lui Dumnezeu
modelând din lutul primordial omul cavernelor
Homo Australopithecus
ceva de genul acesta
murim încet-încet
dar sigur
precum melcii
în carapacele lor închise ermetic
hermafrodiţi
titulari de drept pe liberul nostru arbitru:
ultimul drum…
