dimineaţa asta e ca o lacrimã pe obrazul zilei
aproape cã-mi dau şi mie lacrimile
lumina ei mi se furişeazã în suflet
ca o femeie sfioasã
care dã cearşaful deoparte
şi-mi pune capul pe inimã
în timp ce eu privesc uluit pe fereastrã
cum apar
încet-încet din noapte
lucrurile cunoscute
copacii
pãsãrile viu colorate
femeile somnoroase care-şi plimbã câinii blegi printre blocuri
insectele cu instincte morbide
din conhortele înspãimântãtoare ale morţiii
bufniţele alergice la culoarea albatrã a cerului
furnicile care nu dorm niciodatã
coţofenele îndrãgostite de propria imaginea din oglindã
fulgul de nea în cãdere liberã
cãruia îi trebuie aproape o orã sã atingã Pãmântul
liliecii rãtãciţi în zori cu picioare atât de subţiri
încât mai au nevoie şi de aripi
conform Genezei gãina a apãrut înaintea oului
ne aminteşte în fiecare dimineaţã cocoşul
aşa cum ziua a apãrut înainte dimineţii şi nopţii
ca sã nu mai orbecãim cu ochii deschişi prin jungla incertitunii…
