forma mea se schimbã în fiecare zi
dupã cum rãsare Soarele
sau cântã pãsãrile
încerc zãdarnic sã rãmân în mine
în omul de-acum
sã şterg cu buretele înmuiat în apele Timpului
memoria mea asimptoticã
ancestralã
acea de vânãtor
de culegãtor de fructe şi scalpuri
sãrind din epocã în epocã
din genã în genã
şi regãsindu-mã mirat pretutindeni
în tot ce-am fost de-a lungul milioanelor de ani de istorie
adunat la un loc
într-o arhivã a evoluţiei
digitalizatã
inaccesibilã înţelegerii mele
împovãrãtoare
infiltrându-se insidios
în locurile mele de restrişte
în arborele meu genealogic de la Facere
desconspirînd omul cavernelor
canibalul
regele zeu al Egiptului
creştinul din amfiteatrele romane
sfârtecat de leii
gladiatorul nemilos
migratorul sãlbatic
maiaşul înfrãţit cu civilizaţiile extraterestre
renascentistul îndrãgostit de arte
internautul perplex şi extatic
da
forma mea trece prin toate furcile caudine ale minţii
într-un joc ocult de abstragere secvenţialã a realitãţii latente
din mine
care mã înspãimântã
descoperind îngrozit cã n-am fost niciodatã singur
în mãsurã sã-mi asum viaţa
n-am fãcut decât sã mai adaug un capitol în acest fişier cosmic
deschis cu mult înainte de naştere…
Aici este cuprinsã toatã esenţa poeziei. Şi apoi viziunea asupra timpului, ciclicitatea şi relativitatea lui, toate le-am gãsit exprimate în poemul tãu. Aş vorbi pânã mâine şi asta înseamnã cã îmi place, cã mã regãsesc în poezia ta. Felicitãri!
Înţeleg din poezia ta cã spiritul tãu este capabil sã pãtrundã esenţa vieţii, a propriului eu, descoperind, aşa cum au fãcut şi Eminescu, şi Rebreanu, şi multe alte spirite evoluate, arhetipul, invarianta de dincolo de formele schimbãtoare. Începutul îmi sugereazã lumina sufleteascã, optimismul. Ce metaforã deosebitã: â€ţîncerc zãdarnic sã rãmân în mine / în omul de-acum / sã şterg cu buretele înmuiat în apele Timpului / memoria mea asimptoticã / ancestralãâ€. Aici este cu
