nu ştiu de ce
dar mi se-ntâmplã mereu sã-nşir
la sfârşit de an
amintirile
aşa cum face mama cu mãrgelele ei de sticlã
bagã aţa în ac
face un nod dublu la capãt
apoi înşirã mãrgicã dupã mãrgicã
pânã la ultima
anul acesta însã eu n-am pus destulã aţã în ac
şi am rãmas cu multe amintiri pe dinafarã
toatã casa geme de amintiri
nu mai e loc sã te mişti printre ele
fãrã sã te zgârii
întodeauna aminirile se cramponeazã de lucruri banale
care ţi se întâmplã în fiecare zi
de lucruri neplãcute sau plictisitoare
pe cele frumoase le uiţi repede
cineva hotãrãşte pervers în locul tãu
aruncându-le în hãul uitãrii
pitindu-le pe la colţuri
neîndreptãţit
fiindcã ele sunt asemenea sirenelor minţii
frumoase şi seducãtoare
ca nişte suveici de aur
care ţes vãlul cu dantelã al gândului
şi de care nu poţi sã scapi decât punându-ţi cearã în urechi
sau legându-te de primul catarg
precum aventurosul Ulise
abia aştept sã se nascã alt an
sã-mi pot înşira din nou amintirile trecerii
pe alt fir de aţã
în aşa fel încât sã nu uit niciuna
Doamne
mã-ntreb tulburat la cumpãna dintre ani
cum ar fi viaţa mea neînsemnatã
fãrã amintiri
fãrã şansa de a mã întâlni cu mine însumi...
