sunt zile când mã prãbuşesc din vârfurile inaccesibile ale minţii
şi mã zdrobesc de stâncile prãpãstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bãtând ca un fluture
sub mine este o baltã de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
şi simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mã aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodatã atât de singur
ca acum
pesemne cã am murit sau sunt pe cale sã mor
cineva îmi perfuzeazã plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjoleşte inima cu o lumânare aprinsã
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul rãzvrãtit
cel care îmi deschide insidios porţile întunericului
şi-mi rãscoleşte toate spaimele omenirii zidite în mine
nu ştiu cum voi mai privi mâine dimineaţã
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în braţe
şi zâmbeşte tainic
ca toate femeile:
â€Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tauâ€
