Autor:	aurel contu ( Aurel Conțu ) - [ POEZIE ]
Titlu:	Flagelare

Ştiu cã acolo eşti foarte singurã nu ţi-ai luat şevaletul şi vopselele în ulei pensulele cineva mi-a spus cã le-ai aruncat pe fereastrã ai aruncat şi tablourile vechi în care ţi-ai pus toatã inimã pe cele mai noi le-ai sfâşiat cu voluptate ca Van Gogh n-a scãpat nici regina Angliei mâncând banane cu furculiţa imaginea mea ai estompat-o cu tuşe grose de negru pe-a ta cu violet (culoarea mâniei!) desfiinţind orice legãturã-ntre noi inutil însã fiindcã eu încã mai simt mirosul inefabil al ceaiului de mentã şi al pâinii prãjite sãrutul tãu apãsat şi umed în loc de bunã dimineaţa foşnetul mãtãsos al furoului negru cumpãrat din Passage du Désir Paris le Marais ( de care nu te despãrţi niciodatã!) palma mea pe coapsele tale moi ca lutul din mâna olarului ”obraznicule!” cum sã uit toate acestea şi multe altele ştiute doar de noi degeaba ai blocat liftul la etajul 57 voi urca şi de data aceasta scãrile întotdeauna a trebuit sã urc scãrile cãtre tine nu atât de multe ce-i drept dar a meritat ştiu cã n-ai sfâşiat tabloul lui Coreggio cu Jupiter şi jo (care era o copie!) nici acum n-am înţeles de ce-ţi plãcea tabloul acela (pânã la urmã o scenã banalã de dragoste!) şi nu-ţi plãceau tablourile noastre pe care le-ai pictat şi repictat pe aceeaşi pânzã precum celebra Salvator Mundi atribuitã lui Leonardo da Vinci şi nerevendicatã de nimeni...

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]