orice încrâncenare a minţii înaintea ochiului
mã sperie
îmi aratã cã nimic în mine
nu-i infailibil
nici mãcar mintea
cu tot trecutul ei ancestral
în care nu se mai regãseşte
ce poate fi mai irelevant decât gândul acesta
insinuant
mai firav şi fragil decât un puf de pãpãdie
care îmi strecurã în suflet o presimţire inexplicabilã
asociatã cu o primejdie iminentã
cum sã nu te sperii
când simţi cã ţi se zbate instinctiv ochiul stâng
într-o logicã inaccesibilã a morţii
(neînscrisã în incoştientul nostru şi neexperimentatã
de nimeni pânã acum!)
Freud credea într-o logicã unicã a vieţii
a unei stãri perceptibile prin simţuri
prin repetiţie
în afara acestei stãri a fiinţei
nu poate exista niciun fel de logicã
nu ne putem reprezenta cu adevãrat cum ar fi sã fim morţi
în inconştientul nostru nu existã timp
sentimentul trecerii sau al unei cronologii
existã doar frica primordialã
de a nu rãmâne singuri
de a nu fi castraţi
peste care pluteşte un sentiment obscur al vinovãţiei
moartea duşmanului
alte conflicte nerezolvate
primejdioase
în calea nemuririi
în care credem
teama de moarte însã ne stãpâneşte
mai mult decât suntem dispuşi sã admitem
de aceea
poate
orice încrâncenare a minţii în faţa ochiului
mã sperie…
