femei cu tocuri înalte îmi umblã prin minte
zgomotul paşilor pe asfaltul zgrunţuros al creierului e inconfundabil
o imagine aproape orgasmicã la vedere
femei preocupate sã-şi scape batistele parfumate pe jos
(â€vai, ce drãguţ sunteţi, domunule!)
femei încãlecate pe scaune ca nişte picioroange caraghioase de cocostârc
sugând incitant bãuturi colorate cu paiul
sau ascultând topite muzicã de Barry Eugene White
chiar dacã lipsesc valurile mãrii
bulele efervescente de şampanie din pahare
e destul sã aduc vorba despre Paulo Coelho
şi ele ciulesc urechile
Adulter
Alchimistul
Învingãtorul este întotdeauna singur
- â€stii, zice, eu mã omor dupã Paulo Coelho!â€
- şi mie îmi place, suprlicitez,
din pãcate n-am întâlnit pânã acum pe nimeni
care sã fi citit Paulo Coelho!
- â€niciodatã nu e prea târziu, domnule,
bei o cafea ?â€
imaginiele se succed foarte rapid
prin vidul memoriei
ţâşnesc din toate colţurile întunecoase ale gândului
reproduc inexplicabil mirosul cafelei
fumul de ţigarã
zgomotul tocurilor înalte
soneria
fâşâitul rochiilor de mãtase
şi se repetã extenuant
ca într-o zi a Cârtiţei
când descopãr cu groazã cã m-am blocat în timp
într-o noapte de întâi ianuarie
trasã la indigo
care se va repeta şi mâine
şi pe care o ştiu pe de rost
altã noapte nu va mai sosi niciodatã
zorile mã vor gãsi în aceiaşi camerã de hotel
în acelaşi oraş
la aceiaşi datã din calendar
cu acelaşi Paulo Coelho recitit
şi repovestit
într-o limbã a surzilor...
