îmi reprezint femeia ca pe o absidã
la edificiul vieţii multigeometric,
ce nu lipseşte din nicio piramidã,
din niciun templu sau lãcaş vremelnic
şi nu mã mirã plusul lor de frumuseţe,
mã mulţumesc doar cã sunt vii,
cã au precum un poliedru douãzeci de feţe
şi, mai ales, cã n-au asimetrii
e drept cã geometria rãmâne doar ştiinţã,
când pui compasul sau echerul gol pe gleznã
pierzi din vedere tocmai unghiul ei de referinţã
ce pleacã din luminã şi se terminã-n beznã
cu timpul chiar şi cercul devine o elipsã,
nu poţi rãmâne cerc întreaga viaţã…
da, ea-i când în excces, când lipsã
ca o spiralã-nchisã într-un un cub de gheaţã…
