Nimic mai fascinant decât mi-apare cercul vieţii mele
cu alte treisprezece cercuri înãuntru-i, care se intersecteazã
şi tot atâtea flori cu câte şase ovoide paralele
într-un tipar care mã ameţeşte şi mã fascineazã
aceastã formã magicã se structureazã-autonom
ca un perpetuum mobile de neimaginat, de neoprit,
trecând surprinzãtor şi nefiresc din polinom în polinom
şi revenind de unde a pornit
e greu de-admis de mintea mea pãgânã, de eretic,
sã poţi cuprinde viaţa într-un hexagon,
într-n limbaj pe cât de geometric
pe-atât de simplu şi reverberant, ca un diapazon
cu toţi purtãm în ADN aceastã floare-a vieţii
dar cei mai mulţi îşi vãd doar propriu verc*
puţin se mirã de venirea magicã a dimineţii
şi mai puţini gãsesc o explicaţie în cerc.
