cu patru mii de ani-nainte de â€momentul sfântâ€,
care se petrecuse-ntr-un cãtun numit Capernaum
( unde se nasc, destul de rar, ce-i drept, doar sfinţii),
Geometria sacrã pusese stãpânire pe Pãmânt
şi-nfãptuise lucruri stranii, trecând peste puterea minţii
pe care noi, profanii, le mai vedem şi acum.
abia ieşiţi din epocile pietrei, cei vechi nãlţarã piramide de-anvergurã,
(figurã geometricã-ntâlnitã cel mai des pe Terra),
cei antici se aplecarã spre artã şi culturã,
ducând pe culmi nemaivãzute sfera,
sfârşind în Evul Mediu cu tortura.
din preistorii-ntunecate istoria trecuse timpu-n vârf de daltã
ştiinţa cerului şi scrisu-n cronici din bazaltul cel mai tare,
renscentiştii se înobilaserã şi ei prin artã,
umblând pe mãri cãtre Americi şi Indii rãmase în uitare.
Doar noi, contemporanii, cei din urmã, epigonii,
de la savant pân`la plebeu,
îndrãgostiţi de cub, de cerc, de prismã sau elipsã,
mai gelozim, în tainã, încã faraonii.
iar câteodatã chiar pe Dumnezeu,
(prezent mereu în toate şi mereu în lipsã!)
