Ştiu cã sunt foarte singur
am lumea turnatã într-un inel de aur
la degetul mic
din naştere
când am fost foarte singur
cum sunt şi acum
n-am nicio treabã cu rãsãritul Soarelui
cu mişcarea de rotaţie a Pãmântului
cu lucrurile acestea din jur
care se întâmplã sau nu
nici mãcar cu Maria
turnatã şi ea într-un inel de aur
la degetul mijlociu
într-o dimineaţã de mai
dar ea îşi aparţinea sieşi de pe atunci
îşi întindea mereu acelaşi rimel albastru pe pleoape
fãrã sã mã întrebe
(poate eu aş fi dorit sã-şi coloreze pleoapele cu sângele meu!)
venea şi pleca de capul ei la orele cele mai nepotrivie
din zi şi din noapte
deşi o rugasem sã-mi lase de urât mãcar sufletul
copilul acesta este al nostru
iubitule
îmi spuse-ntr-o zi
de acum nu mai eşti singur
dragul de el
mã gândesc
şi-i deschid larg uşa ruginitã a singurãtãţii mele
iarã mi-ai ascuns creieonul demartograf
îl ceartã Maria din baie
mi-ai umplut toţi pereţii casei cu pãsãri negre
cu ce naiba sã-mi mai redesenez pleoapele!
iubitule
îi aud glasul din nou
adu-mi ultima trusã de machiat
şi sã nu uiţi care cumva deschisã fereastra!
