Parcã a fost ieri
debaraua noastrã s-a umplut de tablouri
înrãmate
a devenit un mic Louvre
întodeauna ne-a plãcut sã ne înrãmãm amintirile
sã le pictãm pe câte-o bucatã de pânzã
apoi sã le expunem ca pe nişte tablouri
într-o expoziţie a sufletului
una câte una
sã ne fie mai uşor de ajuns
în minte amintirile stau ca sardelele
unele peste altele
dacã ai deschis vreodatã o cutie de conservã
înţelegi
nu mai vorbesc despre riscuri
(fiindcã nu putem face abstracţie de ele)
când le poţi pierde
când poţi rãmâne fãrã trecut
când nu mai ai de ce sã te sprijini
ieri ne-am înscris la prima expediţie pe Marte
nici nu vreau sã mã gândesc la câte tablouri
cu rame celeste
vom picta în spaţiu
tu plutind ca o pasãre lirã
înainte şi înapoi
eu planând, murind
şi renãscând dintre stele
ca o pasãre Phonix
ne este de ajuns cã acolo este apã
unde e apã existã şi viaţã
n-aş renunţa pentru nimic în lume
la expediţia aceasta
chiar dacã nu mai e loc
în debaraua noastrã cu tablouri înrãmate
şi va trebui sã deschidem fereastra.
