aici
pe malul mãrii
mi-am regãst pasãrea albã
a liniştii
nicând nu privisem cu atâta
nesaţ
linia voluptoasã a ţãrmului
nisipul cu reflexe de aur
pierdut în albastru copleşitor şi sufocant
al cerului
femeile învelite în cãrnuri disgraţioase
desprinse parcã din pânzele terifiante
ale lui Goya
mã simt ca şi cum m-am nãscut a doua oarã
în propria-mi viaţã
mai mult decât Rainer Maria Rilke
rãzbeşte urletul disperãrii
din mine
