m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea
spintecatã de triluri şi bâzâit de albinã
când am deschis robinetul din baie
şi a ţâşnit bolborosind dinãuntru-i
un şuvoi de luminã
m-am spãlat pe faţã cu scursura aceea
lãptoasã care curgea în chiuvetã
era rece de-mi lãcrimau ochii
şi se lipea cu asprime de pleoape
ca praful de cretã
femeia din baie care-mi cântase la flaut
din Mozart şi Bizet toatã sara
se scãlda râzând în lumina din cadã
şi pãrea o statuie cioplitã în marmurã
de Carrara
am ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz
din casa aceea bântuitã
în grãdinã
dar, vai, nu mai puteam merge pe
tãlpi şi pe vârfuri - ca altãdatã â€"
devenisem luminã
