Madame Chibritescu, o doamnã în toatã puterea cuvântului , poftise în dimineaţa accea, la micul dejun, care era acelaşi de ani de zile, şi o porţie de mure. Bãiatul de casã, Ion Alui Suveicã, cam încet la minte, rãmase cu gura cãscatã.
- Numai dacã urc în pãdure, tanti Adela!
- Nu mã intereseazã unde te urci, vreau mure şi gata!
- Atunci mã duc, bodogãni Suveicã resemnat, dar nu mã aşteptaţi mai devreme de amiazã!
- Şi eu ce mãnânc la micul dejun? se impacientã doamna Chibritescu. Mai bine merg cu tine!
Suveicã ridicã din umeri indiferent.
- Faceţi cum vreţi, cã nu vã duc în spate!
Pãdurea era la o zvârliturã de bãţ, murele însã erau ceva mai sus, pe nişte râpe destul de prãpãstioase.
- Eşti sigur, Ioane? îl tot întreba ea nerãbdãtoare. Sper cã n-ai încurcat potecile?
- Staţi liniştitã, tanti Adela, am fost de o mie de ori aici!
Nu mult dupã aceea, vãzurã tufele de zmeurã şi mure.
- E cam greu de ajuns acolo! aprecie doamna Chibritescu, al cãrui elan matinal scãzuse vãzând cu ochii..
- Vi se pare! o contrazise Suveicã râzând. Dacã urcã ditamai moş Martin, de ce n-am urca şi noi?
- Mã rog, ia-o tu înainte!
Cu chiu cu vai ajunserã la locul cu pricina, unde Suveicã se trântise la pãmânt, epuizat, iar doamna Chibritescu dispãruse printre tufişiri. La un moment dat o auzi ţipând, de parcã ar fi muşcat-o un şarpe, apoi o vãzu prãvãlindu-se la vale. Crezuse cã va muri, dar îşi fãcuse iluzii degeaba. Simandicoasa doamnã se oprise dupã câteva tumbe caraghioase în tulpina unui brad cu hainele vraişte. Abia atunci observase cã nu purta nimic pe dedesupt.
- Ce te uiţi ca prostu`! il beşteli ea, aranjându-şi cu pedanterie fusta motolitã. Ajutã-mã sã mã ridic şi hai acasã! Mi-a trecut pofta de mure!
Fãcurã drumul înapoi în tãcere. Aproape de locuinţa mãtuşii sale, aflatã chiar lângã stradã, Suveicã se angajase în traversare fãrã sã se asigure şi puţin lipsise sã nu fie luat pe capota unei maşini.
- Doamne, Ioane!? îl dojeni doamna Chibritescu necruţãtoare. Nu eşti deloc vigilent!
Reproşul mãtuşii îl enervã la culme.
- Recunosc cã sunt cam neatent, tanti Adela, rãspunse el aproape spãşit, dar cine era mai înainte cu â€ţvigilenţa†în sus?
