lumina gâlgâia din Soare ca dintr-o ranã
deschisã
umblam pe strãzi ca miopii
ultima stea se-nfundase în cer ca-ntr-o
clisã
iar viaţa scruta înainte orizontul cu ochii
cadavrul rãspândea-n capela aceea un aer
solemn
pãrea cã strânge viaţa cu dinţii
treceam prin faţa-i cu chipuri de lemn
şi fãceam câte-o cruce pe ruinile minţii
afarã lumina zilei se-mbrãcase-n purpuri
era fierbinte
fierbinte
ca focul
nu mai erau locuri destule-n morminte
alţii ne luaserã locul
