locuiesc între patru ziduri
înaintea ferestrei se aflã un zid
la colţul strãzii
altul
lumea e plinã de ziduri pânã la cer
şi chiar mai departe
toatã viaţa am escaladat o grãmadã de ziduri
crezând cã aşa e fãcutã lumea
de la o vreme ţi se pare firesc
nu mai stai sã despici firul în patru
indiferenţa ta
de exemplu
este tot un zid
aşezat între sufletele noastre
existã ziduri între lucruri şi oameni
sau numai între oameni
totul în viaţã e despãrţit de ceva
ne naştem şi trãim între ziduri
murim între ziduri
înãlţãm tot felul de ziduri între noi şi noi
între noi şi alţii
ne plângem de milã
ne autoflagelãm frivoli şi patetici..