mãşti, ruj, fond de ten, dermatograf
aşa trãim, pe scene individuale striviţi
de imaginea proprie
în oglinda neruşinatã a realitãţii dure
dintr-o piesã de teatru absurd
în care suntem toţi şi nu e nimeni
dacã ar fi un bob de adevãr
ne-am recuceri sufletele schimonosite
cum nu este
şobolãnim în gheenele de gunoi
de la capul blocului corespunzãtor
când m-am spãlat pe faţã mi-au spus cã sunt patetic
ciudat, diferit, prost, bufon
mi-era un dor de mine cum nu mai trãisem
şi pentru asta a trebuit sã cobor din ramã
direct în mocirla propriei neputinţe
mi-a plãcut
lunatic rãtãcit printre resturi de junk food
râsul oamenilor serioşi şi de succes
bãtaia de joc a taximetriştilor şmecheri
mila pensionarilor şi-a câinilor vagabonzi
în lumea asta de cãcat
doar nebunii sunt oameni
