ţãranii de ieri urcaţi la bloc direct din noroaie
fluierau noaptea pe sub balcoane înfloriţi de bucurie
marşuri şi cravate roşii de pionieri
aveau lift cu butoane şi butoni la cãmaşã
mergeau la birou şi ţineau socoteala timpul puţin rãmas
cu ceasuri Pobeda şi vodcã Stalinskaya de la Stalin
prea ocupaţi sã-şi mai aducã aminte
când erau atâtea de fãcut şi atâtea demolãri
nu ieşeau la restaurant, nu mergeau cu taxiul îşi puneau murãturi
sã aibã o mie de ani provizii pentru douã rãzboaie
cârpeau ciorapii şi întorceau paltonul
erau tineri şi mergeau la cinema
iubeau şi viaţa îi iubea
azi sunt umbre târându-se câini bolnavi pe coridoare
în cãrucioare, cu ochii goi şi mâinile tremurânde
i-a supt viaţa de vlagã şi pielea s-a lipit de os
n-a mai rãmas pic de strãlucire , nicio frenezie
cine-ar fi crezut cã bãtrâna asta a fost o doamnã rafinatã odatã
sau moşul ãsta un crai de searã lungã şi inimi frânte
azi le curg balele din gurã, uitã cum îi cheamã şi se îmbracã anapoda
liftul nu mai urcã la etajele lor unde stau pitiţi şi înfricoşaţi
aşteptând poştaşul cu pensia sau chiar moartea sã sune
soţii şi soţiile s-au dus în cãlãtoria ce revine fiecãruia
ei mai zãbovesc cu minţile pierdute privind în zare la codrii uitaţi
ai copilãrie fãrã de cusur şi fãrã de ruşine
am fost şi eu copil odatã, atât de copil
din neuronul zdruncinat se aude un susur
o lacrimã, un cântec, un scâncet
viaţa îşi bate joc, râde în hohote, de flãcãii şi mândrele
ce se iubeau pentru întâia oarã acum cincizeci de ani
într-un apartament confort unu sporit
într-un cartier muncitoresc corespunzãtor
din capitala ţãrii - Bucureşti
