de jos pare înaltã, e o minune cã mai existã
garsoniera de la ultimul etaj, cuib de barzã
acum aproape 50 de ani un copil curios
privea lumea dintr-un balcon mai înalt ca el
mulţi au cãsuţe din poveşti în grãdini serafice
cu plaiuri, cu izvoare, codri infiniţi
eu am garsoniera asta, în care locuiesc alţi oameni
pe stradã Emil Bodnãraş lângã piaţa Moghioroş
sectorul 8 din Bucureşti
pulsurile toamnei, obosite, electrocardiograme
noaptea visez neîntrerupt privirea şi luminile oraşului
mirosul de palier, aud lifturile ce urcã şi coboarã
doamna Georgescu, Roger de la parter
camioanele de armatã parcate în faţã
Nufãrul, magazinul de cafea, tutungeria, toate aromele
niciodatã în altã parte, ciudat
e locuit dar nu e nimeni la ferestre
oare sunt tineri, sunt bãtrâni, au copii ?
aş vrea sã întru în bloc, sã le bat la uşã, sã-i întreb
voi ştiţi cã aici a existat un mare explorator ?
un copil de 7 ani
m-ar privi încurcaţi, amuzaţi, curioşi
apoi s-ar lasã o linişte penibilã fãrã ieşire
pereţii prieteni statornici m-ar recunoaşte miraţi
poate ferestrele, apa, stelele
astãzi sunt alţi învingãtori, alte statui
am construit comunismul, am construit capitalismul
dar garsoniera de 36 de metri pãtraţi nu face politicã
a rãmas mutã, un far statornic, o bornã rece
stau în super-mega mallul de vis-a-vis
ochii umezi de copil tânjesc dupã alte vremuri
dupã jurãminte, promisiuni şi pariuri
când totul era doar o foaie albã
nescrisã
