nu mai e loc pe bãncile din Bucureşti
de atâta istorie adevãratã, neînvãţatã, revãrsatã din pungile de plastic
cãrate de oamenii strãzii eşuaţi la margine
ce-şi beau conştiinţa din peturi de bere
muşcã fãrã dinţi din pomana fratelui
milostiv, credincios, burtos, alunecos, norocos
pe pãmânt
sunt oameni care au strâns atât de mult
sunt oameni care se mulţumesc cu atât de puţin
Andrei, inginerul sclipitor fãrã casã pe lume
doarme în parc, la gura de metrou, în scãri de bloc
bãncile sunt prietenii lui, biserica lui, pãcatul nostru
mai puţin banca de credit ce i-a poprit viitorul în conturi goale
oamenii ãştia cu bãrbi de sinucigaşi îmbrãcaţi în haine primite
sunt profeţi predicând mântuirea în pustiul oraşului
chipuri împietrite în riduri cât şanţurile fricilor noastre
n-am ştiu sã facem ca ei sã nu fie îngerii apocalipsei
zadarnice casolete de plastic din mâncarea prea multã
nu pãcãlim pe nimeni, e vina noastrã, ne-am ticãloşit
marţafoi coloraţi cu gurã mare şi gânduri bune uscate
nu mai e loc pe bãncile din Bucureşti
pentru îndrãgostiţi, iubiţi, copii şi pãrinţi
bunici, mãmici şi tãtici
a venit apocalipsa şi noi cãutãm reduceri
