sã-mi fac planuri pe Pãmânt nu are rost
mergi într-o vacanţã dar nu-ţi faci gânduri sã te muţi
mã bucur, alerg, zbor, dar în final
plec
drumul care m-a adus
sau pe altul , ce conteazã
nu-mi fac castele de nisip la marginea mãrii
valurile minunate înspumate se învolburã pe creastã
sfârşesc eroic pe nisipul fierbinte uscat al uitãrii
bagaj nu am , am venit gol şi plec gol
nu înţeleg sensul dar lucrurile nu sunt fãcute spre a fi pricepute
existã fãrã a avea motive sau scuze,
sã plângi înseamnã sã pui cãtuşe aripilor
fluturele care trãieşte o zi suficientã
pentru marele spectacol al vieţii iluzorii
nu o sã ştie nimeni cã am existat , nu mi-ar folosi la nimic
într-o zi formele de azi vor fi amintiri pentru nimeni
mã mişc într-un corp de-nchiriat uneori cam strâmt
bine totuşi cã n-am nimerit carcasã cu douã numere mai mari
am intrat în rol însã piesa e gata
actorul este trist, bufonul plânge, regizorul a plecat,
cortina cade
pe cine intereseazã pânã la urmã,
toate astea?
