cãlcãm pe fluturi şi timpane de mãtase
strigând sloganuri din douã cuvinte
scurte muşcãturi de vipere alienate
plutim în iluzii convenabile pe marea de
Nimic
mã întorc din nou acasã înnoit de
lumea nouã
mobila veche nu mã mai iubeşte
decât în amintirile pânzelor de pãianjen
vâslaşi cu normã întreagã, fãrã plata
şerpaşi de cãţãrãtori, pierduţi în fundal
epuizaţi între veşnice plecãri şi întoarceri
spre acelaşi punct fix ce nu existã
