luna ca un cartof fierbinte abureşte şi frige
mã învaţã numai la prostii
soarele, din contrã, râde şi minte
fãcând cu ochiul bãrbosului şiret
îmi ies din cap nişte cocoşi de noapte
frãmântându-mi nesomnul cu îndoieli
la moartea voastrã sigur o sã fie varã
lume multã adunatã în cãuşul palmei deschise
apã scursã de pe streşini
o sã piţigãie un papiţoi cu un taraf de popi
toate babele leşinate se vor visa
tinere şi sfinte
ce îngropãciune frumoasã !!!
vor spune toţi cu gura plinã în colţuri
satisfãcuţi de bomboana de pe colivã
şi tombola pentru parastasele viitoare
ale lor sau ale oricui se nimereşte
la moartea mea o sã fie toamnã-iarnã
o sã plouã fãrã noimã înecãcios
doi beţivi, atât , trimişi şi ei acolo
pentru o pungã de minciuni suficientã
cât sã le mai ajungã pânã la moartea
morţii lor
ce trist sfârşit de piesã
un nebun alergând pe câmpuri
coborâm în groapã sã ne urcãm în slavã
cine, ce şi unde ?
