coboarã ochiul în minte sã gãseascã rãspunsuri la întrebãri
mintea coboarã în inima sã gãseascã întrebãri la rãspunsuri
în gândul meu se deschid un ciorchine de drumuri
încolãcite în jurul muntelui de urcat pânã în vârf
acolo, sus, poleit e unu în tot şi toate în unu
genunchii juliţi, cad, mã ridic, urc, cobor, transpir îndoialã
nu am sã reuşesc, e greu, mult prea greu
şi totuşi din rugãciune îmi cresc douã aripi prin rãni
trupul sleit se prãbuşeşte greoi pe cale
un porumbel de fum se ridicã din focul rugului meu
acolo unde nu existã durere şi nu existã suferinţã
pe iarba verde, crudã, cinstitã, veselã în roua dimineţii
Versurile tale denota o traire umana dar si transcendenta în acelaşi timp. Imi place versul, doar cã aş pune un titlu mai potrivit cu finalul, care dã o perspectivã mai amplã. Felicitãri!
