vorbim atât de mult despre clipe strânse cu grijã
în minţile noastre copilãroase şcolãreşti disciplinate
niciun sens, fãrã rãspunsuri, un spãlat pe faţã
pe fundul sitei nu rãmâne mãcar un pumn de stele
când lumea fãrã început şi fãrã sfârşit
a început şi s-a sfârşit de atâtea ori
cu noi sau fãrã noi, cine ştie
spunem atât de multe în tãcerile noastre pietrificate
în cruci pe mormintele veseliei frenetice inutilizabile
de ce sã mai vorbim când putem sã tãcem atât de bine
cu impresia certitudinii cã am înţeles totul şi nimic
trecerea între zumzet nãucitor şi linişte cosmicã
un val pe ţãrmul existenţei lãsând o spumã fantomaticã
ne retragem în inima oceanului sã ne mai naştem o datã
