când nu mã apãsa mâine pe umeri
priveam viaţa direct între ochi supunând-o
puterea unui nod de perspective infinite
pe o mare nemãrginitã în jurul planetei albastre
lumea mea înmugurea în lumea asta armonios
cu jocuri infantile caraghioase şi soldãţei
mã încãpeau toţi pantofii de drum lung
nu ştiam sã citesc cuvintele de mai târziu
minciunã, rãutate, moarte, fricã
alergam, zburam, fabulam pe aripi
de poveşti eroice uimitoare
mi-e dor de pãrul meu creţ netuns cu anii
de bascheţii meu gãuriţi în lupte capitale
pe toate maidanele câmp de datorie
flori de liliac furate snop în faptul serii
cu prietenii mei fraţi de fapte mitologice
mi-e dor de bicicleta mea ieftinã
cal de asalt pe munţi de entuziasm
în faţa oricãrei banalitãţi de doi bani
ce ierni bãlane !, ce obraji înfierbântaţi !
mi-e dor…
de mine
