oraşul s-a umplut deodatã de un revãrsat de bãtrâni
cum da pe-afarã apa din canalizare şi inundã parcul
toţi au feţe crispate, supte, mâncate pe dinãuntru de venin
cãciuli de astrahan, paltoane întoarse, mãnuşi gãurite de imitaţie
seamãnã unii cu alţii, nişte boşorogi urâţi, încrâncenaţi în luptã
şi astãzi, întotdeauna, lupta de clasã
ascund şoapte, şuşoteli, intrigi, minciuni, în vorbe de lemn
canalul înfundat de fecale împute tot oraşul de sticlã
e o complicitate vicleanã în piesã asta de teatru prost
care ascunde sângele adevãrat ce strigã din morminte albastre
apartamente închisori fãcute pe oasele tinerilor ucişi
de torţionarii colaboraţionişti cu drag de torturã transformaţi azi
în pensionari mizeri milogi, conştiinţe însângerate
comunişti şi securişti, turnãtori şi activişti, membrii
aplaudaci interesaţi ai crimelor comise pentru liniştea lor
cu mâinile murdare pânã la cot de sânge de intelectual
tuburi digestive primitive nãscute din putregaiurile pãmântului
ca sã tacã, sã nu gândeascã, sã nu simtã, au tot primit
posturi, haine, mâncare, apartamente, cartele, frig,
şi ei au fost mulţumiţi, şi-au alungat copiii din casã
apoi din ţarã, s-au considerat îndreptãţiţi, e patria lor
a stafiilor şi a fantomelor descãrnate de orice rãspundere
mitomani propagandişti se cautã în urmaşii dacilor
când toatã lumea ştie cã pãrinţii lor sunt Lenin şi Stalin
au ştiu, au tãcut, au râs, au înfierat, au combãtut, şi mai ales
au profitat cu toptanul, profitã şi azi
creaturi scârboase care sugrumã copilul din faşã
sã mai câştige câteva zile, câteva ceasuri, îngroziţi
de judecata ce-i aşteaptã la întâlnirea cu morţii lor
acolo nu mai sunt minciunã, regrete sau doctrinã
sunt martirii tineri zdrobiţi de ciocanele şi secerile lor
duşmanii de clasa asasinaţi în noapte fãrã vinã
atunci când apa plinã de gunoaie se va retrage în canale
când oraşul de sticlã se va sparge
atunci vom fi cu adevãrat
liberi
