am avut şi noi o clipã dumnezeieasca de inspiraţie
şi cu toate fricile am deschis geamurile casei împuţite
sã între aer proaspãt de libertate pentru robi
unii au murit, alţii s-au împotrivit, cei mai mulţi
şobolani, s-au ascuns şi au aşteptat sub plapumã
sã vadã cum se învârte acul balanţei oportunitãţilor
gardurile de sârmã au fost dinamitate dar au rãmas vii
în minţile oamenilor de bine
sclavii de pe plantaţii nu ştiu ce sã facã cu atâta orizont
nu mai sunt stãpânii sã-i batã, sã-i înjure, sã-i omoare
aerul ãsta e prea tare, pentru cei neobişnuiţi e fatal
se întorc în tunelurile lor de chibrit în amintiri chinuitoare
femeia albã minunatã zeiţã împuşcatã pe baricade
îmi ia minţile şi mi le duce pe mari şi oceane
odatã îndrãgostit eşti bolnav incurabil fãrã întoarcere
dar iatã cã din scâncetele nostalgiei şi cenuşa gunoiului
se ridica un abur mizerabil de excremente şi urinã
întrupat din paznicii rezervaţiei şi câinii lor descãrnaţi
tinerii şi copiii privind cu uimire cerul speranţei strigã
s-au întors strigoii
