Mã strecor ca un ochi bãtrân pe strãzile mirate
Ale oraşului obosit de atâtea povesti brutale
Siluit de plânsul cerşetorilor cu vieţile stinse
La piaţa Unirii în neunirea creştinilor convertiţi
Barosanii îşi parcheazã frustrãrile ilegal în locuri nemarcate
În Centru Vechi sunt oameni noi vomitaţi din capitalism
Prãjiţi în sos de iluzii magice sclipitoare cumpãrate ieftin
La Universitate un anticar volant drogat moare de foame
Îngropat în toatã literatura universalã nevândutã vreodatã
Nişte ţãrani alogeni beau bere prostã, mãnâncã mici şi înjurã
În Obor
Doar la Foişor ţiganii şireţi veşnici cu gura ştirbã
Bat la babaroase fãcute din os de corporatist
Bucureştiul se întoarce sã-şi ia tributul numãrat în vieţi
Înghite pe toţi nou-veniţii ce se grãbesc în Gara de Nord
Îi mesteca zdrobindu-le casele sãrãcãcioase fãrã gard de la ţarã
Şi apoi îi scuipã într-o flegmã ciroticã direct pe stradã
Doar doi bãtrâni internaţi la Obregia, pensionari de când lumea
Interbelici care nu au fost niciodatã cu metroul
Râd fãrã rost
Sau cine ştie
