Niciodatã n-am ştiut sã stau într-o camerã
Sã-mi potrivesc glasul la nivelul discursului
N-am ştiut ce sã fac cu mâinile, mã încurcã
Am vocea prea stinsã ca un plânset surd
Şi în plus transpir abundent emoţie
Îmbrãcãmintea total neadecvata, vara prea gros
Iarna subţire, niciodatã cum trebuie
Toţi zic cã sunt nepotrivit, sã mã schimb
Cum sã mã schimb când eu altul nu ştiu
Râd cu toţi dinţii cariaţi pânã în vârful urechilor
Un poet… un poet neînţeles…..
Şi-atunci mi-am închis poezia în mine cu lacãte
O pasãre cu aripi smulse strigând mutã
Din când în când mai pâlpâie o luminã
Scriu poeme pentru un singur cititor, apoi le uit
De frica unchilor, mãtuşilor, verişorilor, vecinilor
Oamenilor, trecãtorilor, comercianţilor, cititorilor
Mi-am vândut limba descoperitã pe conformitate
Un inginer cu lacrimile îngerului cãzut în mine
Şi atunci am început sã scriu
Poeme cu frica în sân
