Mi-am promis ca un legãmânt
Sã construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatãl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevãr tãios ascuţit gata sã-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungã ca o muşcãturã de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatalã, nepregãtit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilã
Aveam sã îmbãtrânesc într-o zi cât tata
M-au împins sã-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odatã cu Tatãl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagrã cu el în capela friguroasã
Sã mai învãţ ceva, sã înţeleg, mi s-a fãcut rãu
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrãzneţ printre bãrcuţe invizibile
Sã plece aşa, fãrã regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lãsându-mã în urmã buimac într-o rãscruce de vânturi
Cu o viaţã de trãit fãrã busolã şi aplauze
