Câteodatã viaţã noastrã e despicatã ca un pepene
Din care se scurg sâmburii risipiţi
Pãstrãm un un voal subţire peste lumina dinãuntru
Cât sã creadã lumea cã e o grãdinã
Însã biserica noastrã e adânc ascunsã
Cã am şi uitat locul unde sunt inima şi sufletul
În faţã o perdea de fum parfumat cu trandafiri ofiliţi
În spate cuţitul aspru al adevãrului nerostit
Şi toate drumurile astea, din faţã în spate
Ne seacã seva copacului ce creşte în noi pipernicit
De atâta teatru prost ca o zeamã de varzã
Un deşert pustiu acoperit cu flori de plastic
Mormânt adânc sãpat din care nu se mai vede
Numele de pe cruce
