Mã tot rod nişte oameni mici cu dinţi de şoareci roşii
Prin mintea lor se dau cu schiurile fantomele bãtrâne
Am crezut cã acum vorbim ce n-am vorbit niciodatã
Dar ne-am îmbolnãvit de ciuma conştiinţei strivite
Sã ne mâncãm precum canibalii cu sânge geto-dac
Apoi sã bem o vodcã din pufoaicã de soldat sovietic
Suntem bolnavi în mãduva şirei naţionale
Şi nu ne mai facem bine în viaţa noastrã contaminatã
Ne închinãm în bisericile dãrâmate ale închipuirilor
Nebuni eliberaţi din puşcãriile neputinţei
Cãci revenim şobolani fricoşi în gãurile pãmântului
Sângele nostru subţire e plin de pãienjeni uriaşi
Ce ne mãnâncã capul tãiat bucatã cu bucatã
La toate colţurile prin gãurile de cheie sunt şerpi
Cu ochii scurşi veninoşi privind lacomi prada
Cum sângereazã singurã luptând sã scape din hazna
În timp ce flãcãi lupi drogaţi îl furã pe Moş Crãciun
Sã şi-l atârne la gât, amuletã ce le potoleşte foamea
Mor copiii de setea cruntei lupte de pe strãzi
Iar noi nu vrem sã trãim astãzi în lumina soarelui adevãrat
