In mlaştina veninoasã mişunã lighioane vâscoase
Suntem prinşi cu toţii într-un cerc neîntrerupt de neputinţe
Doar ochii plânşi mai vãd raze de luminã în zãri ceţoase
E o linişte cruntã şi neagrã care apasã zdrobitor
Prin toate celule noastre umblã monştrii isterici
Vãd o uşa, micã, strâmtã, uitatã deschisã spre fugã
Şi fug, având pe urmele mele toate scheletele alor mei
Nu mã uit în spate, fug pânã mã prãbuşesc epuizat
Pe drumuri pe care le-am tãiat demult în minte
Şi e atâta muzicã celestã în roua unei noi dimineţi
E duminicã
Un capricorn cocoţat pe culmile dorinţelor
De sus totul se vede atât de mic şi strâmb
Beau ambrozie cãci sunt un învingãtor olimpian
Departe e mlaştina, departe e uşa, departe e fuga
Toate s-au strâns într-un singur punct pe vârful muntelui
Şi simt adânc în mine
Singurãtatea cãlãtorului
