Cetatea eternã afundatã în covor de frunze şi culori calde
O cãlãtorie iniţiaticã în miezul amintirilor neamintite în viaţã asta
Visez romani cãlcând pe Via Apia spre Forumul roman
Strãmoşii mei ce nu mã ştiu pe care doar ii închipui
Mi-e foame de laptele supt de Romulus pe dealul Palatinului
Revin la matcã rãtãcit prin lume chemat de sânge
Simt o cãldurã cunoscutã, cãldura casei pãrinteşti
Poate cã papa la uitat pe Traian pentru sfântul Petru
Eu nu
Merg la Columna ca şi la Mecca sã-mi trag seva vitalã
Adorm, visez lupte, vestale, sabine şi gladiatori
Toţi ai mei se roagã în Palatin zeilor îngãduitori şi trişti
Sunt un plebeu ce se înroleazã în legiunile împãratului
Apoi plec în Dacia sã-mi sculptez viitorul
Peste douã mii de ani puiul de acvilã se întoarce în cuib
Prin ochii mei privesc atâtea generaţii de romani
Şi de ce sã nu cred cã basmul ãsta miraculos
E chiar realitatea tãioasã care mã strãpunge
Sunt şi eu un fiu rãtãcit al Romei
Uitat printr-un colţ de lume dar cu memorie transcedentalã
