Şi vine o vreme când vorbele tac şi florile mor
Nimic nu ne mai adunã ca pe vremuri în ciorchini de şoapte
Cade între noi un frig polar în toiul verii
Îmbrãţişarea ta iubito e un şarpe viclean care mã sufocã
Privirile tale sunt cuţite pline de venin înfipte mişeleşte în spate
Râsul tãu e horcãitul unui muribund singur în azilul visurilor deşarte
Ne-am minţit atât de mult încât au crãpat toate speranţele fecioare
Copilul nostru nenãscut a murit înainte sã vinã la luminã
Eu am crezut cã eşti o pasãre curcubeu pe cerul vieţii mele
Tu ai crezut cã sunt minotaurul corabiei tale
În fapt ne-am dovedit a fi nişte eunuci la poarta neputinţei
Cade despãrţirea între noi ca lama unui cuţit aspru
Toamna ne-a îngãlbenit povestea de iubire
Şi a supt seva de fantastic din venele noastre îmbãtrânite
