Astãzi poetul e un nebun frumos al marilor oraşe
Vorbeşte în cuvinte desluşite amestecate nedesluşit
Fasole aruncatã din praştie înşiratã pe rânduri
Pinguinii privesc cu ochii mari de şcolar prins cu tema nefãcutã
Avioane de hârtie lansate ,nişte seminţe de dovleac scuipate
Unele zboarã unicorni înaripaţi pe cer
Altele se lipesc de asfaltul rece al anonimatului
Mai demult scoteau cuvintele dintr-o cãciulã
Astãzi le rãstoarnã din gãleata cu platitudini
Nici un fir roşu, nici o dilemã frãmântatã în aluat
Coaptã la focul spiritual isteţ al neuronului
Forme uneori inspirate, alteori expirate
Vorbe cunoscute într-o limba nouã
Sunã bine dar nu spun nimic
Dacã mirarea e mai mare, poemul e mai bun
Ce mama dracului a vrut sa zicã autorul ?
Distanta e haos în nebuloasã, o prãpastie plina de stihii
Cine scrie şi cine citeşte
Pentru cine scrii dacã nu spui nimic?
Baloane de sãpun lansate la întâmplarea şansei
Odatã când omul tãia un copac ceilalţi înţelegeau
Astãzi când trage cu gloanţe de varza muratã şi ouã clocite
Ziceri blegite din tolba cu nimicuri
Copiii se duc la culcare, e târziu şi e noapte
Unde sunteţi voi şoimilor şi leilor
Sã-i strângeţi pe luptãtori în jurul cuvântului
La bãtãlia ce va urma sã vinã pe culmea suferinţei
Uitaţi ce a mai rãmas în urma voastrã, nişte borhot
Bun de dat mâncare la râmele descreierate
Odatã eraţi în frunte, primii, urmaţi, aplaudaţi, adulaţi,
Steagul flutura peste idealuri şi pâine caldã
Astãzi slugãriţi la porţi închise fãrã simbrie
Vai mama noastrã de mistreţi !!!
