Vorbesc cu nişte oameni care nu mã înţeleg
În ochii lor vãd ierni lungi şi plate, nici un fir de iarbã
Tuburi digestive hulpave bãloşind peste grãtare
Râd din pântece cotletele de porc
Atât de tare încât le simt crestând timpanul realitãţii
Se umflã-n piepturile lor micii şi berea cu aroganţã
Giboni în costum, gãlãgioşi cu încredere în sine
Oameni de succes în insuccesul universal
Modele perfecte ale imperfecţiunii umane
Niste mistreţi care şurubãresc la fundaţia nimicului
Cu minţile coapte prea mult în zeama suficienţei
Fustrãri prãjite şi distilate la teambuilding-uri
Mirosind a şerpi vicleni ascunşi în furunculii societãţii
Omul simte ca sã nu cadã în nesimţire
Viaţa lor e ca o piftie grea şi unsuroasã
Urdorile dimineţilor în care nu se trezesc
Ei mã cred nebun, eu îi iubesc
Nu ştiu, nu au ştiut, nu vor şti şi nu vor sã ştie
Nimic despre aurora borealã
